Inaugurarea Centrului de zi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Anina
Luni, 13 ianuarie, a avut loc deschiderea Centrului de zi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ al Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Anina, evenimentul fiind găzduit de Centrul de afaceri din localitate. Printr-un parteneriat între Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Anina, Primăria oraşului, Consiliul local, Liceul „Mathias Hammer“ din localitate şi Episcopia Caransebeşului s-a concretizat spaţiul unde vor beneficia de un prânz cald 15 copii cu probleme, proveniţi dintr-un mediu social defavorizat. După servirea mesei, copiii vor mai beneficia şi de căldura şi dragostea profesorilor, care îi vor ajuta la realizarea temelor.
În deschiderea manifestării s-a oficiat slujba de sfinţire a spaţiului unde copiii îşi vor desfăşura activităţile. La aceste momente importante au fost prezenţi reprezentanţi ai Primăriei Anina, în frunte cu domnul primar Gheorghe Românu, cadre didactice împreună cu domnul director Cornel Boboescu de la Liceul „Mathias Hammer“, părinţii copiilor, preoţii din parohiile oraşului Anina şi reprezentantul Episcopiei Caransebeşului, părintele Mihai Ciucur, inspector social şi pentru activităţile cu tineretul.
Părintele inspector a subliniat faptul că este o bucurie că există o unitate între cele trei instituţii importante ale unei comunităţi: „Ne bucură foarte mult unitatea de care au dat dovadă cele trei instituţii importante ale oricărei comunităţi, biserica pe de o parte, care a fost şi iniţiatorul acestui demers, în colaborare strânsă cu autorităţile locale şi cu şcolile. Este de bun augur că aceste instituţii ale statului, fiecare cu răspunderile sale, au găsit ca numitor comun copiii care sunt cazuri sociale din oraşul Anina, şi s-au aliat ca aceşti copii să trăiască normal. De altfel, normalitatea este un deziderat destul de des întâlnit astăzi, şi ne aparţine tuturor responsabilitatea ca aceşti copii să crească şi să se dezvolte normal. Considerăm că momentul acesta este un prim pas spre această normalitate pe care ne-o dorim cu toţii“.