Inaugurarea clădirii complexului muzeal Museikon, la Alba Iulia
În Cetatea Alba Iuliei a avut loc vineri, 28 aprilie, inaugurarea clădirii care va găzdui primul muzeu al icoanei și al cărții vechi din România, Proiectul Museikon. Noul muzeu al icoanei revitalizează o clădire monument istoric restaurată în Alba Iulia, în cadrul unui parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean Alba, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul Universităţii din Bergen (Norvegia).
Proiectul Museikon este finanţat în cadrul Programului „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”, prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014. În acest context, cei patru parteneri au adus la un loc o clădire monument-istoric, două dintre cele mai valoroase colecţii de artă veche românească din ţară şi cunoştinţe de specialitate, rezultând un muzeu inedit, ospitalier, viu şi accesibil, prin care va creşte valoarea culturală şi istorică a municipiului Alba Iulia.
La evenimentul inaugurării clădirii au fost prezenți Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, și reprezentanții instituțiilor partenere: Ion Dumitrel – președintele Consiliului Județean Alba, Henrik von Achen – director al Muzeului Universității din Bergen (Norvegia) și Gabriel Rustoiu – director al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. De asemenea, la această manifestare festivă s-au alăturat numeroase personalități ale vieții culturale românești, preoți, profesori, ingineri și alte persoane care au dorit să ia parte la acest eveniment. După ultima ședință de lucru a echipei de proiect a urmat o conferință de presă în care au fost prezentate datele tehnice și intențiile proiectului Museikon.
IPS Arhiepiscop Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a clădirii muzeului. În cuvântul pe care Înaltpreasfinția Sa l-a rostit a spus următoarele: „Spiritualitatea poporului nostru român s-a dezvoltat sub pavăza sfintelor icoane, care constituiau un odor prețios în practicarea cultului divin. Icoana a vegheat neîncetat în bisericile și în casele românilor, a luat glas și a povățuit poporul, învățându-l cum să se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru credincioșii din Transilvania, icoanele, cărțile, manuscrisele, frescele, broderiile, sculpturile, precum și obiectele de cult – de la candelă până la crucea sculptată –, au ocupat un loc de frunte în dimensiunea religioasă a existenței lor. În aceste timpuri marcate de secularism ne revine datoria sfântă de a păstra tezaurul spiritual și material moștenit de la înaintașii noștri. Printr-o frumoasă colaborare dintre Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii, Muzeul Universității din Bergen – Norvegia și Arhiepiscopia noastră, în cadrul proiectului Museikon, ne-am propus, și am reușit, să conservăm patrimoniul bisericesc de pe raza Eparhiei. Astfel, acest patrimoniu sacru poate să rămână, pe mai departe, o mărturie vie și pilduitoare a etosului autentic românesc”.
În continuare, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a precizat câteva aspecte legate de geneza acestui proiect și de oportunitățile pe care le deschide pentru municipiul Alba Iulia, pentru județul Alba și chiar pentru întreaga țară. Prof. dr. Henrik von Achen a susținut un discurs despre legătura care se creează între icoană și vizitatorii care își deschid sufletul spre tainele acesteia. De asemenea, acesta a mulțumit partenerilor din România pentru profesionalismul și seriozitatea de care au dat dovadă în realizarea acestui proiect.
Gabriel Rustoiu, director al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, a precizat: „Astăzi deschidem o pagină importantă din istoria orașului nostru, a județului nostru și nu în ultimul rând a României. (…) Această clădire va adăposti cel mai important muzeu de artă religioasă din România. Desigur, mai sunt colecții de artă religioasă, părți dintr-un muzeu, expoziții de artă religioasă, dar niciun muzeu precum este acesta. Acest muzeu de artă religioasă valorifică și o clădire de secol al XVIII-lea, cel mai vechi spital militar din România. (…) Colegii noștri au descoperit o clădire anterioară, din vremea Principatului Transilvaniei. (…) Sub această clădire din epoca principatului apare o clădire romană, parte a castrului roman a Legiunii XIII Gemina”.
După discursurile inaugurale, IPS Arhiepiscop Irineu a oferit reprezentanților instituțiilor implicate în susținerea și promovarea proiectului Museikon următoarele distincții: Ordinul „Credință și Unire” pentru Ion Dumitrel, Henrik von Achen, Gabriel Rustoiu și Dan Popescu; Diplomă specială pentru Eli Kristine Ǿkland Hausken, iar Diploma „Sfinții Ierarhi Bălgrădeni” pentru Ana Dumitran – una dintre cele mai importante specialiste în icoana și cartea veche și muzeografa colecției Museikon. Din partea președintelui Consiliului Județean Alba, IPS Arhiepiscop Irineu a primit o distincție specială realizată la o replică a unei tiparnițe de secol XVII, care a fost instalată în clădirea Museikon.
Proiectul Museikon a prevăzut conservarea și restaurarea unei clădiri monument istoric din Alba Iulia, restaurarea a 52 icoane clasate dintre care 49 de icoane de fond, trei icoane de tezaur și restaurarea a 15 cărți românești vechi cu scopul de a face parte din expoziția permanentă, clasarea a peste 2.500 bunuri culturale și digitizarea întregii colecții.
Oferta culturală cu care Museikon se adresează publicului constă în: expoziție permanentă, în care pot fi admirate circa 100 de obiecte de artă (icoane pe lemn și sticlă, carte veche românească și străină, diverse piese de cult), parte din ele aparținând tezaurului cultural național; expozițiile temporare (cu rol de promovare a colecției și a artiștilor contemporani); un spațiu al experienței (atelierul tipografic și cel de pictură); o arenă de dezbatere a istoriei locale și naționale, ca urmare a importantelor vestigii arheologice ieșite la iveală în contextul restaurării clădirii și care vor fi puse în valoare în perioada imediat următoare, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.