Inaugurarea Grădiniței Românești din Bătania, Ungaria

Data: 05 Aprilie 2019

Grădinița Românească din Bătania, Ungaria, a fost inaugurată miercuri, 3 aprilie, după ample lucrări de modernizare și extindere, efectuate printr-un proiect european, dar și cu sprijinul statului ungar, în ultimele 6 luni, la imobilul în care își desfășoară activitatea și pe care l-a dobândit în anul 2006, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

La acest eveniment au luat parte conducerea Școlii Generale „Lucian Magdu” și a Grădiniței Ro­mânești din Bătania, conducători ai instituțiilor românești din Ungaria, reprezentanți ai autorită­ților locale, județene, dar și centrale din Ungaria și multe oficia­lități, între care s-au numărat Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, și alți clerici din cadrul episcopiei: părintele Marius Vidican, paroh la Bătania, părintele Aurel Becan, protopop de Seghedin, părintele Ionuț Negrău, paroh la Săcal, și arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula, reprezen­tanți ai autorită­ților locale și centrale din Ungaria și România.

În deschidere, au fost intonate imnurile naționale ale celor două țări, Ungaria și România, și a fost ținut un moment de reculegere în memoria lui Tiberiu Iuhas, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, mutat recent la cele veșnice.

Cu această ocazie, copiii de la cele două grupe care funcționează la grădinița din Bătania au oferit invitaților un mic program artistic, cu dansuri și cântece româ­nești, și i-au încântat la propriu prin candoarea, inocența și fru­musețea lor, apoi a fost tăiată panglica, în semn de inaugurare a lucrărilor efectuate, iar Prea­sfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu preotul paroh Marius Vidican, a sfințit grădinița prin stropirea tuturor spațiilor ei cu agheasmă și ungerea cu untdelemn sfințit.

Toți oaspeții au fost invitați, la final, la o recepție oferită din partea organizatorilor.