Inaugurarea noului așezământ pastoral-social al parohiei prahovene Homorâciu

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 10 Septembrie 2020

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, marți, 8 septembrie 2020, noul așezământ social-pastoral al parohiei prahovene Homorâciu din Protoieria Vălenii de Munte a fost binecuvântat. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost starețul Mănăstirii Caraiman, părintele arhimandrit David Petrovici, Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În zi de sărbătoare, credincioșii Parohiei Homorâciu au participat de dimineață la slujba de binecuvântare a noului așezământ social, săvârșită de părintele arhimandrit David Petrovici. În continuare, a fost săvârșită Sfânta Liturghie la un Altar de vară amenajat în apropierea locașului de cult, la finalul căreia, ca semn de recunoaștere a activității desfășurate în parohie, părintele paroh Tiberiu Florin Cojanu a primit rangul de iconom stavrofor. De asemenea, au primit distincții și persoanele care au contribuit la edificarea așezământului.

 „După o strădanie de patru ani a părintelui paroh și a membrilor Consiliului parohial, astăzi, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, părintele arhimandrit David Petrovici, a sosit în mijlocul acestei comunități aducând binecuvântarea Preafericirii Sale și săvârșind slujba de binecuvântare a lucrărilor edilitare. Acest nou așezământ se adresează tuturor credincioșilor din parohie. Aici se află o sală multifuncțională unde se vor desfășura agape și activități cu tinerii, iar în curând va fi amenajat și un muzeu etnografic”, a spus părintele Mihail Peneș, protoiereu al Protopopiatului Vălenii de Munte. 

La final, soborul slujitorilor a binecuvântat casa parohială cedată parohiei de Primăria comunei Homorâciu.