Inaugurarea Școlii catehetice parohiale din Tinăud, Oradea

Un articol de: Pr. Andi Constantin Bacter - 28 Iunie 2022

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfântul Dimitrie” din Parohia Tinăud, Protopopiatul Oradea, în Duminica Sfinților Români.

Lăcașul de cult din Tinăud, din anul 1659, este ctitoria domnitorului Constantin Șerban Basarab al Țării Românești (1654-1658), ctitorul Catedralei Patriarhale „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Capitală.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, Preasfințitul Părinte Sofronie a subliniat contribuția pe care poporul român a adus-o și o aduce în plan spiritual întregii umanități.

„Pământul nostru este străjuit de mormintele martirilor și de moaștele sfinților, care se află în întreg întinsul țării locuit astăzi de noi. Lor li s-au adăugat martirii care au murit pentru credință în timpul năvălirilor barbare, martirii care au fost uciși pentru că au fost obligați să-și schimbe credința, mărturisitorii care au fost uciși în timpurile mai noi, ale comunismului ateu”, a spus ierarhul.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Sergiu- Ionuț Mintaș a fost hirotonit preot pentru Parohia Ferice, Protopopiatul Beiuș, iar Dănuț- Alin Bozga a fost hirotonit diacon pentru biserica din Parohia Tomnatec, Protopopiatul Oradea. Ierarhul l-a hirotesit iconom pe pr. paroh Laurențiu-Florin Brîndaș.

Ierarhul a binecuvântat și a inaugurat Școala catehetică „Lumină din Lumina Ta” a parohiei, prin intermediul căreia pr. paroh Laurențiu- Florin Brîndaș, cu sprijinul profesorilor din enorie, desfășoară activități cu caracter catehetic și cultural.