Inaugurarea unui așezământ și acțiuni filantropice la o parohie misionară din Galați
Seria conferinţelor pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat joi, 24 octombrie, în cadrul Protopopiatului Târgu Bujor, judeţul Galaţi. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a binecuvântat aşezământul parohial din localitatea gălățeană Frumuşiţa.
Întrunirea preoțească a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Parohiei Frumuşiţa, judeţul Galaţi. La slujbă au participat toţi preoţii Protopopiatului Târgu Bujor, dar şi autorităţi locale, elevi din parohie şi numeroşi credincioşi. La chinonic, 50 de elevi de la cele două şcoli gimnaziale din localitatea Frumuşiţa, îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional al zonei, au susţinut un program cultural- educativ ce a cuprins recitări de poezii şi interpretarea de cântece religioase şi patriotice. La momentul rânduit, copiii prezenți la slujbă, dar şi mulți credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
Tot în locaşul de cult s-au desfăşurat şi lucrările propriu-zise ale conferinţei semestriale, aşezate sub genericul „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti“.
În cadrul întâlnirii, Arhiepiscopul Dunării de Jos a evocat personalitatea marcantă a Patriarhului Iustin Moisescu, aducând în atenția auditoriului aspecte definitorii din viața, activitatea bisericească şi cărturărească, dar şi din activitatea administrativă şi cea edilitară a vrednicului patriarh, comemorat în acest an în Biserica Ortodoxă Română.
În continuare, părintele Gelu Aron, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc, a prezentat repere importante din viața şi activitatea celui de-al doilea Patriarh al Bisericii noastre, Nicodim Munteanu. În semn de binecuvântare şi prețuire pentru lucrarea desfăşurată în parohii, Înaltpreasfinţia Sa a acordat mai multor preoţi din cadrul Protopopiatului Târgu Bujor rangurile bisericeşti de sachelar şi iconom, precum şi cel de iconom stavrofor preotului paroh Laurenţiu Mocanu, de la parohia care a găzduit evenimentul.
În semn de prețuire pentru rodnica activitate desfășurată în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din localitatea Frumuşița, județul Galați, precum şi pentru promovarea valorilor creştine, atât în familie, cât şi în comunitate, învățătoarea Fănica Grosu, în vârstă de 82 de ani, a primit din partea ierarhului diplomă de vrednicie şi o icoană.
Slujirea din biserica parohială s-a încheiat cu săvârşirea slujbei de pomenire pentru patriarhii Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu, dar şi pentru ctitorii, preoţii, învăţătorii şi conducătorii vrednici ai acestei comunităţi săteşti din judeţul Galaţi trecuţi la cele veşnice.
După acest moment, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit slujba de sfinţire a Aşezământului parohial „Patriarhul Iustin Moisescu”, care a primit ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Ioan Gură de Aur. În cadrul acestui aşezământ funcţionează un centru multifuncţional pentru activităţi cultural-educative şi social-filantropice şi o casă parohială.
La final, într-un spaţiu special amenajat în curtea bisericii, cadre medicale voluntare au oferit gratuit consultaţii de specialitate pentru 100 de persoane defavorizate, cu vârste înaintate, marginalizate social şi cu situaţii materiale şi financiare precare. Serviciile medicale acordate au constat în măsurarea tensiunii arteriale, controlul glicemiei şi efectuarea consultului medical general pentru depistarea bolilor cu risc endemo-epidemic şi a bolilor cronice. De asemenea, cu sprijinul unor sponsori, persoanele consultate şi descoperite cu diverse afecţiuni în cadrul acestei campanii umanitare au primit medicamente gratuite, în baza prescripţiilor oferite de medicii prezenţi.
La plecare, credincioşii au primit din partea parohiei pachete cu alimente.