Inaugurarea unui centru multifuncțional în Arhiepiscopia Târgoviștei
Noul centru socio-cultural și medical al Parohiei „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” din Târgoviște a fost inaugurat luni, 8 mai. Ceremonia a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de clerici ostenitori în Administrația eparhială.
La eveniment, Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de părintele vicar eparhial Ionuț Ghibanu, părintele secretar eparhial Alin Florian Ștefan, precum și de alți părinți consilieri și inspectori de la Centrul eparhial. Ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a așezământului, înconjurat de soborul de clerici, în prezența mai multor reprezentanți ai administrației locale și județene. Răspunsurile de strană au fost oferite de membrii Corului „Valahia Christiana” al Arhiepiscopiei Târgoviștei, se arată într-un comunicat al Biroului de presă eparhial.
La sfârșitul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a subliniat faptul că acest nou așezământ edificat spre folosul credincioșilor reprezintă încununarea eforturilor Bisericii de a se afla alături de fiii săi aflați în nevoie. „Acest centru este o consecință a activității pastoral-misionare a Bisericii în străduința ei de a veni în întâmpinarea oamenilor suferinzi pentru că ei, la rândul lor, depun eforturi pentru a dobândi nu numai sănătatea sufletească, dar și cea trupească”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Cabinetul medical va oferi servicii medicale de recuperare celor aflați în suferință, la cel mai înalt standard de calitate, în acest sens beneficiind de personal calificat ce va asigura tratamente complexe, cu ajutorul aparaturii de ultimă generație. Se vor putea realiza proceduri medicale de fizioterapie, masaj terapeutic, și kinetoterapie pentru persoane cu afecțiuni: reumatismale inflamatorii și degenerative, periarticulare, stări postoperatorii sau posttraumatice, afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic, precum și vasculare periferice.
Unul dintre medicii care s-au alăturat acestui proiect al parohiei târgoviștene a evidențiat importanța acestui demers îndreptat către cei aflați în suferință. „Ideea înființării acestui centru a venit din dorința de a ne ajuta semenii aflați în suferință. Eu m-am alăturat acestui proiect deoarece Biserica este cea care ajută atunci când avem nevoie, Biserica este lângă noi atunci când suntem într-o suferință. Acest centru vine ca o completare a tuturor acțiunilor filantropice pe care Arhiepiscopia Târgoviștei le desfășoară”, a declarat dr. Mihaela Anghelescu, medic primar în domeniul recuperare medicală.
Biserica Parohiei „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” din cartierul Tineretului al municipiului Târgoviște a fost târnosită în anul 2018, fiind cel mai nou lăcaș de cult din istorica cetate de scaun a Țării Românești.