Inaugurarea unui centru social‑medical la Târgoviște

Data: 27 Septembrie 2022

Credincioși din orașul Târgoviște au participat luni, 26 septembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Voievod Nea­goe Basarab, la hramul celei mai noi biserici din Cartierul Tineretului (ANL Sagricom).
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cu această ocazie a fost hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Adânca, jude­țul Dâmbovița, diaconul Ștefan Adrian Stancu, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universi­tății „Valahia” din Târgoviște, licență și master.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat trăsăturile spirituale, culturale, diplomatice și de autentic conducător creștin ale Sfântului Voievod Neagoe Basarab, personalitate complexă a istoriei noastre medievale, cunoscut pentru sprijinirea misiunii Bisericii Ortodoxe în tot Răsăritul european, ne-a transmis Biroul de presă al Eparhiei Târgoviștei.

La final a fost sfințită clădirea Centrului socio-cultural și medical „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, recent cons­truită, ce va funcționa în cadrul parohiei și va oferi servicii de recuperare medicală, în mod gratuit, celor nevoiași.

În cadrul ceremoniilor dedicate anul acesta cinstirii Sfântului Voievod Nea­goe Basarab, la Târgoviște, se înscrie și simpozionul desfășurat la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, intitulat „501 ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Nea­goe Basarab”.