Încă 100 de clădiri înalte, în Bucureşti

Data: 25 Iunie 2008

Peste 100 de clădiri înalte şi foarte înalte ar putea fi construite în Capitală, au anunţat, ieri, reprezentanţii Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), într-o conferinţă de presă. Conform schiţei OAR Bucureşti, în Capitală sunt 11 clădiri înalte şi foarte înalte, însă ar putea fi construite încă 100 de astfel de imobile, cu o înălţime de cel puţin 45 de metri. Preşedintele OAR, Şerban Sturdza, a declarat că, practic, nu există limitare pe înălţime. „Limitarea este legată de condiţiile tehnice şi economice, presupunând că au fost obţinute toate avizele şi este obţinută hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti“, a precizat Dan Marin, vicepreşedintele OAR. El a spus că, în condiţiile în care amplasamentele pentru viitoarele turnuri sunt cu titlu de recomandare, pe lângă acestea, ar putea fi, prin abuz, construite clădiri înalte şi în alte zone. „Am stabilit după anumite criterii, cum ar fi cornişa Dâmboviţei, intersecţii importante, cele peste 100 de posibile locuri de construire a clădirilor înalte“, a mai spus Marin. Schiţa OAR a fost întocmită conform Planului Urbanistic General al Municipiului Bucureşti, aprobat prin Hotărârea nr. 269/2000 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.