Încă o cerere de plată din PNRR trimisă Comisiei Europene

Data: 20 Decembrie 2023

Guvernul a trimis vineri Comisiei Europene cererea de plată numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ce implică o finanţare netă de 2,7 miliarde de euro și acoperirea a 74 ţinte/jaloane aferente trimestrelor III și IV din 2022. Din cele 2,7 miliarde de euro, peste 1,85 miliarde reprezintă granturi, iar 811 milioane vor proveni din împrumuturi.

Banii aferenți cererii de plată nr. 3 se vor adăuga sumei de 9,1 miliarde de euro încasată până acum prin PNRR (32% din alocarea totală de 28,5 miliarde de euro), reprezentând prefinanţarea de 3,79 miliarde de euro, cererea de plată nr. 1, cu o valoare de 2,56 miliarde de euro, şi cererea de plată nr. 2, cu o valoare de 2,75 miliarde de euro, precizează Executivul. Potrivit ministrului investiţiilor şi fondurilor europene Adrian Câciu, România este al şaselea stat UE care a depus a treia cerere de plată.

„Unde va trebui să ne punem foarte puternic pe treabă? La absorbţie. Eu cred că 2024 va însemna o absorbţie de minimum 6 miliarde de euro din ceea ce am primit. (…) Suntem al șaselea stat care a depus cererea de plată numărul trei. Doar cinci state au mai depus cererea numărul trei în toată Europa”, a precizat Adrian Câciu, luni, în comisiile reunite pentru Afaceri Europene din Parlament.

Printre cele mai importante reforme și investiții aferente acestei cereri se găsesc adoptarea Strategiei forestiere naționale 2020-2030 (Jalonul 22), semnarea contractelor pentru 50% din lucrările de modernizare și reînnoire a infrastructurii feroviare (Jalonul 72), reînnoirea parcurilor de vehicule de transport public - achiziționarea de vehicule nepoluante (Jalon 294), 450.000 de case de marcat conectate la sistemul informatic al ANAF (Jalonul 221) etc. (C. Z.)