Încă o dovadă că juristul Arhiepiscopiei Iaşilor a fost sancţionat ilegal
▲ Prin sentinţa definitivă şi irevocabilă, Mănăstirii Neamţ i se recunoaşte, încă o dată, proprietatea asupra sediului Ocolului Silvic Tg. Neamţ, a fostei case de protocol, precum şi a cantoanelor şi mijloacelor fixe de pe cele 4.478 de hectare de pădure ce au fost retrocedate Mănăstirii Neamţ ▲ Certificatul emis pe 26 septembrie de Judecătoria Târgu Neamţ dovedeşte, încă o dată, că juristul Arhiepiscopiei Iaşilor a fost sancţionat ilegal, pentru un fals care nu există ▲
În urma plângerii adresate prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ de pr. Constantin Grigore, consilier juridic al Arhiepiscopiei Iaşilor, Judecătoria Târgu Neamţ a emis un certificat care dovedeşte că juristul Arhiepiscopiei Iaşilor a fost sancţionat ilegal, pentru un fals care nu există. Vă amintim că, de curând, Direcţia Silvică Neamţ a depus o plângere penală împotriva părintelui jurist pe care l-a acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar procurorul a decis neurmărirea penală a părintelui jurist Constantin Grigore, considerând că o amendă administrativă este suficientă. De asemenea, prin certificatul emis de Judecătoria Târgu Neamţ, la data de 26 septembrie 2007, Mănăstirii Neamţ i se recunoaşte încă o dată proprietatea asupra sediului Ocolului Silvic Tg. Neamţ, a fostei case de protocol, precum şi a cantoanelor şi mijloacelor fixe de pe cele 4.478 de hectare de pădure ce au fost retrocedate Mănăstirii Neamţ, fiind autorizată în acest sens de Instanţa de judecată să preia clădirile aflate pe acest teren, pe cheltuiala Direcţiei Silvice. „Miercuri am repurtat o mare victorie la Judecătoria Târgu Neamţ, în sensul că s-a hotărât irevocabil preluarea sediului Ocolului Silvic Tg. Neamţ, a fostei case de protocol, toate cantoanele şi celelalte mijloace fixe solicitate. Instanţa de judecată a constatat faptul că eu nu m-am folosit de o listă falsă, ci m-am folosit de probe legale, concludente, probe reale“, a declarat pr. jurist Constantin Grigore. În continuare, prezentăm certificatul emis de Judecătoria Târgu Neamţ în acest sens. Sentinţă definitivă şi irevocabilă Certificat motivat de cererea reclamantei Mănăstirea Neamţ, reprezentată de stareţ Sauciuc Benedict, prin care se solicită eliberarea unui certificat din care să rezulte soluţia dată de instanţă la data de 26 septembrie în dosarul nr. 1987/321/2007. Certificăm, în urma verificărilor efectuate în arhiva acestei instanţe, că pe rolul instanţei se află înregistrat dosarul civil nr. 1987/321/2007, având ca obiect obligaţia de a face autorizare de executare silită privind reclamantele Mănăstirea Neamţ, Comisia Locală Vânători Neamţ şi pârâtele Regia Naţională a Pădurilor - RomSilva, Direcţia Silvică Neamţ şi Oficiul de Cadastru Piatra Neamţ. Prin încheierea nr. 1624/I din data de 26 septembrie 2007 s-a dispus: - Admite în parte cererea pentru autorizarea executării silite a obligaţiei de „a face“ conform sentinţei civile nr. 23/9 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 648/RC/7 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ formulată de reclamantele creditoare Mănăstirea Neamţ, prin reprezentantul său legal - Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu sediul în Iaşi, strada Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 16 şi Comisia Locală Vânători Neamţ pentru aplicarea legii 18/1991 împotriva pârâtelor debitoare Regia Naţională a pădurilor „Romsilva“ cu sediul în Bucureşti, B-dul general Gheorghe Magheru nr 31, sector 1 pentru direcţia Silvică Neamţ, cu sediul în Piatra Neamţ, strada V. A. Urechea, nr. 24, judeţul Neamţ, şi Oficiul de Cadastru şi publicitate imobiliară cu sediul în Piatra Neamţ, strada Mihai Eminescu nr. 26 bis, judeţul Neamţ. Mănăstirea Neamţ este autorizată să-şi preia clădirile - Constată că Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ nu are calitate procesuală pasivă în cauză. - Constată că a rămas fără obiect cererea reclamantelor creditoare privind autorizarea preluării imobilelor - terenuri cu vegetaţie forestieră - acestea fiind preluate conform protocolului de punere la dispoziţie încheiat între Direcţia Silvică Neamţ şi Comisia Locală Vânători Neamţ şi procesului verbal de predare-primire încheiat între Comisia locală Vânători Neamţ pentru aplicarea legii nr 18/1991 şi Mănăstirea Neamţ din 15 iunie 2007. - Autorizează pe reclamantele creditoare să delimiteze şi să preia de la pârâta debitoare, Direcţia Silvică Neamţ, clădirile aflate pe terenul cu vegetaţie forestieră menţionate în titlul executor - sentinţa civilă nr. 23/9 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria Neamţ - conform listei întocmite de Ocolul Silvic Târgu Neamţ - cinci cantoane (canton Secu, cabana Humă, cabana Icoana, Mangalarie, sediu brigadă silvică, drumurile forestiere, teren recoltat fân şi două heleştee, pe cheltuiala debitoarei. - Obligă pe debitoarea, Direcţia Silvică Neamţ reprezentată de Regia Naţională a pădurilor „Romsilva“ să plătească reclamantei creditoare 8,30 lei cheltuieli de judecată. Sentinţă definitivă şi irevocabilă a Judecătoriei Tg. Neamţ a fost pronunţată în şedinţă publică în ziua de 26 septembrie 2007. (Intertitlurile aparţin redacţiei)