Încă o săptămână pentru autorecenzare
Perioada de autorecenzare pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost prelungită până la 27 mai, după care, între 31 mai şi 17 iulie 2022, se va face recenzarea din ușă în ușă, la domiciliul celor care nu au completat chestionarele online disponibile pe platforma www.recensamantromania.ro, a anunţat vineri preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei. „Avem hotărârea care reglementează noul calendar şi prelungim perioada de autorecenzare până în data de 27 mai 2022, urmând ca în perioada 31 mai - 17 iulie 2022 să intrăm în teren numai acolo unde nu avem date culese”, a precizat şeful INS, potrivit Agerpres.
Conform acestuia, două criterii au stat la baza prelungirii acestei etape: interesul populaţiei şi o posibilă cale de reducere a costurilor Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor cu 7‑10 lei pentru fiecare chestionar. El a menţionat că, în ultima săptămână, nivelul de autorecenzare a fost de peste 400.000 de chestionare finalizate pe zi.
Potrivit datelor prezentate de Tudorel Andrei, până la data de 12 mai 2022, au fost colectate peste 8,4 milioane de chestionare, iar gradul de autorecenzare a ajuns la 44%, faţă de ţinta iniţială de 35%. Oficialul a mai arătat că România se află peste cota de autorecenzare faţă de unele ţări din Estul Europei și că avem un nivel de autorecenzare asemănător cu cel al Bulgariei. (C. Z.)