Incendiu la biserica-monument istoric de la Valea Danului, Argeş

Un articol de: Ioan Bușagă - 22 Martie 2016

O parte din acoperişul de şindrilă al bisericii, monument istoric, din comuna argeşeană Valea Danului, a ars sâmbătă, 19 martie, în urma unui incendiu izbucnit din cauza acumulării de gudron pe coşul de evacuare. „În jurul orei 8:30, eram în biserică împreună cu preotul coslujitor, când ne-a anunţat un enoriaş că, în dreptul coşului, deasupra altarului, a luat foc. Am început procedurile, şi anume am luat o scară împreună cu un enoriaş şi cu stingătoarele am încercat să stingem focul. Între timp, părintele coslujitor a evacuat oamenii din biserică şi ceea ce era mai important în biserică şi a degajat curtea bisericii pentru intervenţia pompierilor. În jurul orei 9:30 a fost stins focul. A afectat mai puţin de un sfert din acoperiş, arzând structura din lemn, iar apa de la intervenţie s-a prelins, afectând exteriorul bisericii. Interiorul bisericii nu a fost afectat, deoarece cupola altarului este din placă de beton. Pentru a asigura locaşul de cult împotriva intemperiilor, o echipă de la Sectorul economic şi construcţii al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a acoperit provizoriu în ziua de sâmbătă acoperişul bisericii distrus de incendiu”, a precizat pr. paroh Vasile Ilina, de la Parohia Valea Danului.

Nimeni dintre credincioşii prezenţi în biserică nu a fost rănit. Sfintele slujbe au fost săvârşite în dimineaţa zilei de sâmbătă în afara locaşului de cult. Biserica din comuna Valea Danului este monument istoric, fiind construită în anul 1811 de Episcopul Iosif I al Argeşului împreună cu iconomul Meletie al Mănăstirii Curtea de Argeş.

Cei care doresc să ajute la restaurarea bisericii pot dona în contul RO27CRCOX030340000156863, deschis la Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop.