Încep exproprierile pentru drumul Baia Mare-Nyíregyháza

Data: 20 Ianuarie 2010

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, a anunţat că în curând vor începe exproprierile pentru drumul expres Baia Mare-Nyíregyháza (Ungaria), pe porţiunea Satu Mare-Petea. Potrivit şefului CJ, valoarea estimată este de 1,5 miliarde de lei, fără TVA. Conform proiectului aprobat, drumul expres Nyíregyháza-Satu Mare-Baia Mare, continuare a autostrăzii M49, va intra din Ungaria în România prin vama Petea, va trece prin partea de nord a municipiului Satu Mare, prin nordul localităţii Odoreu, şi va continua spre Baia Mare, paralel cu râul Someş.