Încep lucrările la un nou sediu al Academiei Române
În Parcul Academiei din Bucureşti va fi construit un nou sediu, lucrările urmând să fie executate de Compania Națională de Investiții. Proiectul integral are o finanțare de 152.736.390,13 milioane de lei și prevede realizarea a trei obiective: transformarea în muzeu a sediului istoric al Academiei Române, ce datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi este înscris în categoria Monumentelor Istorice, construirea unei noi Aule a Academiei Române, cu o suprafaţă de 8.500 mp şi reabilitarea şi refuncţionalizarea clădirii „Moxa” ca parte a sediului administrativ.
La finalizarea proiectului, cele trei imobile care vor alcătui sediul Academiei Române vor avea o suprafaţă construită totală de 14.600 mp. Potrivit unui comunicat al Academiei, durata de execuţie a lucrărilor este de 42 de luni.
Palatul Academiei, situat pe Calea Victoriei 125, se află într-un parc-grădină cu o suprafață de 22.700 mp. Sediul a fost realizat în mai multe etape, prin amenajarea, în 1890, a două case boierești construite la începutul secolului al XIX-lea, achiziționate de la Constantin Șt. Cesianu și Ștefan Bellu. Acestora li s-a adăugat un corp nou, în 1896, cumpărat de la Mina Zaleski. Primul sediu al Academiei Române, de la 1866, a fost în casa banului Constantin Gr. Ghica, de lângă Cișmigiu, clădire care astăzi nu mai există.