Începe a VI-a ediţie a Festivalului „Gavriil Musicescu“

Data: 28 Iunie 2018

În perioada 1-8 iulie 2018 va avea loc cea de-a VI-a ediţie a Festivalului-Concurs Coral Internaţional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, organizată de către Asociaţia „Iubire şi Încredere”- Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, prin compartimentul Centenar, în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi 2017-2020.

Luni, 25 iunie 2018, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iaşi, a avut loc conferinţa de lansare a Festivalului-Concurs Coral Internaţional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, ediţia a VI-a. În cadrul conferinţei au fost anunţate programul festivalului, corurile participante şi invitaţii speciali, precum şi o serie de momente speciale care sunt pregătite pentru publicul ieşean în perioada următoare.

„Iaşul devine capitala muzicii corale de tineret şi transformă prima săptămână a lunii iulie într-o suită de evenimente şi concursuri în cadrul cărora arta corală este vedeta, iar tinerii muzicieni talentaţi au şansa de a-şi etala cu măiestrie dragostea faţă de aceasta! Dedicate în mod special Centenarului Marii Uniri, evenimentele organizate în cadrul Festivalului «Gavriil Musicescu» vor revela publicului ieşean frumuseţea inedită a cântului coral şi-l vor ajuta să îşi îndrepte gândul către evenimentele de la 1918 care au marcat istoria ţării noastre. Coruri din România şi de peste hotare vor prezenta în recitalurile lor piese patriotice româneşti pentru a marca, aşa cum se cuvine, împlinirea celor 100 de ani de unire. Această a şasea ediţie a festivalului reuneşte coruri şi personalităţi de renume din România, Ucraina, Republica Moldova, Spania, Republica Serbia, Republica Populară Chineză, Republica Senegal şi Republica Arabă Siriană. De asemenea, prin această manifestare, promovăm la nivel internaţional oraşul Iaşi prin locaţiile numeroase alese pentru desfăşurarea evenimentelor organizate în cadrul festivalului, precum Palatul Culturii, Ateneul Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu», Grădinile Complexului Comercial Palas, Teatrul Naţional «Vasile Alecsandri», Casa de Cultură a Studenţilor etc., în cadrul cărora paticipă sute de tineri din ţară şi de peste hotare, dar şi prin itinerariile culturale organizate la nivelul obiectivelor importante ale municipiului pentru oaspeţii străini. Menţionăm faptul că toate evenimentele din cadrul festivalului vor fi transmise in direct pe site-ul şi pagina de Facebook ale Asociaţiei «Iubire şi Încredere». Înregistrările se vor încărca şi pe canalul de YouTube”, a declarat directorul festivalului, dirijor dr. Daniela Doroşincă.