Începe INIMO, festivalul faptelor bune de la Iaşi
Astăzi, 18 august, începe o nouă ediţie a „Festivalului Internaţional al familiei, al vieţii şi al faptelor bune - INIMO”. Timp de trei zile, pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iaşi, vor concerta în scop caritabil nume importante ale muzicii româneşti precum Smiley, Direcţia 5, Horia Brenciu, Irina Rimes, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi mulţi alţii. Copiii şi adulţii copilăroşi vor fi încântaţi de reprezentaţiile artiştilor de la Circul de Stat din Chişinău şi bine cunoscuta „Gaşca Zurli”.
Accesul la concerte şi la celelalte evenimente desfăşurate pe scena mare din incinta stadionului se face pe bază de invitaţie, obţinută în schimbul unei donaţii către Asociaţia „Glasul Vieţii”, coordonată de părintele Dan Damaschin. Cu banii strânşi vor fi cumpărate haine, încălţăminte, produse de igienă şi rechizite şcolare pentru 10.233 de copii care provin din familii nevoiaşe.
Potrivit părintelui Damaschin, la evenimentele derulate pe parcursul celor trei zile de festival beneficiază de gratuitate copiii sub 14 ani, familiile care au cel puţin trei copii minori şi persoanele cu dizabilităţi şi asistenţii lor personali.
O a doua scenă, pentru „folclor” şi „activităţi artistice pentru copii”, va fi amplasată pe strada Toma Dumitrescu, între Parcul Expoziției și stadion, cu acces gratuit între orele 11:00-15:00.
„Aşteptăm ca toată suflarea ieşeană să fie pe stadion. Vor avea ocazia nu doar de a se simţi bine în compania civilizată şi plină de omenie a invitaţilor, ci şi să se odihnească sufleteşte ştiind că vin acolo să se implice într‑un proiect de amploare, şi anume, de a face oameni mari 10.233 de copii sărmani din diverse cătune ale Iaşiului”, a precizat pr. Dan Damaschin, într‑o conferinţă de presă.
La ediţia din acest an a Festivalului INIMO va fi organizată şi o tombolă în urma căreia zece donatori vor fi răsplătiţi cu câte o excursie în Ţara Sfântă, respectiv un apartament în valoare de 110.000 de euro într‑un cartier rezidenţial din Iaşi. Invitaţiile INIMO se pot achiziţiona de pe site‑urile https://glasulvietii.ro/ şi https://inimo.ro/.