Începe o nouă sesiune a Programului „Rabla“
Începând din acest an, şi instituţiile publice se vor putea înscrie în programul de înnoire a parcului auto. Etapa din acest an a programului se va derula după aceleaşi reguli din 2010, numărul tichetelor valorice acordate fiind tot de trei, în valoare de 3.800 fiecare.
Noua sesiune a Programului "Rabla" a demarat la 1 februarie, însă primele tichete valorice vor fi distribuite abia de la jumătatea lunii, întrucât se aşteaptă tipărirea acestora la Imprimeria Naţională. Etapa din acest an a Programului se va derula după aceleaşi reguli din 2010, numărul tichetelor valorice acordate fiind tot de trei, în valoare de 3.800 fiecare. În primă fază, autorităţile vor aloca suma de 228 milioane de lei, bani necesari casării a 60 de mii de maşini mai vechi de zece ani, conform oficialilor Administraţiei Fondului pentru Mediu. Începând din acest an, şi instituţiile publice se vor putea înscrie în Programul "Rabla", iar pentru acest lucru trebuie să se finanţeze integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau integral din venituri proprii. Plafonul de 190 de mii de autovehicule mai vechi de zece ani casate, propus la începutul Programului "Rabla 2010", a fost atins, în timp ce numărul maşinilor noi cumpărate prin intermediul programului guvernamental a ajuns la 63 de mii de unităţi, mai mult de jumătate din numărul total de autovehicule comercializate în România anul trecut. Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, din anul 2010, a beneficiat de sesiune deschisă, începând cu data de 18 februarie 2010, şi a avut un buget total de 722 milioane de lei, în scopul scoaterii din uz a 190 de mii autovehicule mai vechi de 10 ani de la data fabricaţiei. Programul s-a adresat atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice, oferind solicitanţilor din prima categorie posibilitatea achiziţionării unui autovehicul nou prin cumularea a până la trei tichete valorice, un singur asemenea bilet valorând 3.800 de lei.