Începe programul „Litoralul pentru toţi“
În perioada 4 mai - 19 iunie 2015 se desfăşoară ediţia de primăvară „Litoralul pentru toţi“, de care pot beneficia peste 10.000 de turişti. Programul este lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Asociaţia Litoral - Delta Dunării (ALDD), iar tarifele maximale vor fi aceleaşi ca în ediţia septembrie - octombrie 2014. Astfel, pentru zona Mamaia - Constanţa - Eforie, tarifele maximale pentru un sejur (6 nopţi/persoană) ajung la 265 lei la un hotel de 3 stele fără mic dejun, 425 de lei la un hotel 3 stele cu mic dejun inclus, respectiv 605 lei la un hotel de 5 stele cu mic dejun. Tarifele maximale pentru sejururile all-inclusive de 5 nopţi/ persoană ajung la 765 lei la un hotel de 3 stele şi 985 lei pentru un hotel de 5 stele.
Potrivit comunicatului FPTR, citat de Agerpres, până în prezent s-au înscris în program 16 hoteluri din staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 1.238 de locuri pe serie ce vor fi vândute în peste 70 de agenţii din toată ţara. (O.N.)