Început de an școlar la Seminarul Teologic Ortodox din Arad
Marți, 15 septembrie 2015, în zi de pomenire a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș s-au redeschis cursurile la Seminarul Teologic Ortodox Arad pentru anul școlar 2015-2016. Ziua a debutat cu rugăciunea de dimineață, după care elevii au intrat în clase pentru întâlnirea cu diriginții și profesorii lor. La ora 11:00 s-a săvârșit slujba de Te Deum pentru începutul anului școlar, desfășurată sub protia preacuviosului părinte dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului și delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei. Din sobor au mai făcut parte: părintele Pompiliu Gavra, directorul seminarului, pr. conf. univ. dr. Lucian Farcașiu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad și reprezentant al Universității „Aurel Vlaicu“, și pr. prof. Dacian Nan, dirigintele clasei a IX-a de la seminar. La sfârșitul sfintei slujbe, părintele director a adresat un cuvânt de bun-venit tuturor elevilor, dascălilor și părinților prezenți. Precuviosul părinte consilier dr. Iustin Popovici a transmis un cuvânt de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei, iar mai apoi a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul începutului de an școlar 2015-2016.
Elevii, părinții, dascălii și invitații au continuat festivitățile în curtea instituției de învățământ. Aici au fost adresate cuvinte de apreciere și încurajare de către doamna profesor Eugenia Groșan, directorul Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” din Arad, pr. conf. univ. dr. Lucian Farcașiu, reprezentantul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, domnul profesor Viorel Binchiciu din partea Inspectoratului Școlar Arad și domnul Bogdan Noghiu, reprezentant al primarului Aradului.