Început de an universitar la Craiova
Săptămâna viitoare, luni, 1 octombrie, cu prilejul începutului noului an universitar, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va fi prezent în mijlocul studenţilor teologi la Sala Albastră, unde va oficia slujba de Te Deum. La eveniment vor participa invitaţi din partea autorităţilor locale şi de stat, dar şi profesori din cadrul Universităţii din Craiova. Facultatea de Teologie din Craiova numără de anul acesta două secţii: Teologie Pastorală şi Artă Sacră. În cadrul şcolii masterale au fost deschise două specializări: Misiune şi pastoraţie şi Comunicarea socială a Bisericii.
În data de 6 octombrie, Facultatea de Teologie din Craiova se va muta în noul sediu din cartierul craiovean Brestei. Cu acest prilej, se va sfinţi noua locaţie şi se va marca împlinirea a două decenii de funcţionare neîntreruptă a facultăţii craiovene în mediul teologic universitar românesc.