Început de an universitar la Facultatea „Justinian Patriarhul“ din București
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și-a redeschis porțile la începutul noului an universitar joi, 1 octombrie 2020, pentru studenții, masteranzii și doctoranzii instituției de învățământ teologic. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum în Biserica „Sfânta Ecaterina” - paraclis universitar, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cadre didactice ale instituției.
În ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, joi, 1 octombrie 2020, studenții și profesorii Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București au participat la Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum săvârșite de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul facultății, cu ocazia începutului noului an universitar.
În contextul pandemiei, pentru a se respecta normele de distanțare socială și de prevenire a infectării cu noul coronavirus, în locașul de rugăciune au fost prezenți un număr limitat de studenți, iar soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul a fost restrâns, format din pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu, decanul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul”; pr. conf. dr. David Pestroiu, prodecanul instituției; pr. prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal; pr. lect. dr. Zaharia Matei; pr. asist. dr. Georgian Păunoiu, parohul Bisericii „Sfânta Ecaterina”; și diac. asist. dr. Eugen Maftei.
La finalul slujbei de Te Deum, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Binecuvântare pentru noul an universitar”.
În continuare, Preasfinția Sa a legat înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului cu viața de student teolog: „Din această Evanghelie, ca teologi învățăm cât de importante sunt ascultarea și împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu. Cea dintâi preocupare a dumneavoastră, ca studenți ai facultății de teologie, este aceea de a asculta, de a aprofunda și de a cerceta cuvântul lui Dumnezeu adresat lumii și pe care îl întâlnim în Sfânta Scriptură, mai ales în Sfintele Evanghelii. Mântuitorul o apreciază pe Maria, sora Martei, care, mai aplecată către cele duhovnicești, a făcut abstracție de treburile casei și s-a așezat la picioarele lui Iisus, ascultând cuvântul Lui. De aceea, când Marta I-a cerut ajutorul Domnului ca să o sfătuiască pe Maria să o ajute, El îi spune: «Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea» (Luca 10, 41-42). Partea cea bună aleasă de Maria, sora Martei, a fost ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu cu smerenie. Dintre tineri, dumneavoastră sunteți cei care ați ales cea mai bună parte venind aici, unde vi se predă cuvântul Evangheliei Împărăției cerurilor”.
De asemenea, Preasfinția Sa i-a sfătuit pe cei prezenți ca în acești ani de pregătire și formare academică să păzească cuvintele lui Dumnezeu, iar efortul lor să fie încununat prin rugăciune și o viață duhovnicească pe măsura celei universitare. „Veți primi multe cuvinte ale lui Dumnezeu. Să nu le puneți doar în minte, ci să le puneți deopotrivă în inimă. Să vă rugați ca să vă dăruiască Dumnezeu înțelepciunea și harul pătrunderii sensurilor adânci ale cuvântului Evangheliei Iubitului Său Fiu. (…) Există o strânsă legătură între modul în care noi ascultăm de profesori, de preoți și de ierarhi și modul în care mâine, când veți absolvi, vor asculta enoriașii dumneavoastră sau elevii de ceea ce le veți spune. Să ascultați cu smerenie, arătând iubire față de cei care și-au asumat această misiune de a vă împărtăși cuvintele vieții veșnice. De asemenea, teologia nu este o știință doar a minții. Profunzimile ei de nepătruns se descoperă pruncilor, adică acelora care își păstrează sufletele cu inocența copilăriei. Dumneavoastră sunteți chemați să săvârșiți un lucru bun, acela de răspândire a învățăturii Bisericii. Pentru aceasta trebuie să fiți bine pregătiți ca să puteți împlini acest lucru a cărui slujire ați ales-o. Să nu uităm că teologia se studiază și în genunchi”, a reliefat Episcopul-vicar patriarhal.
La final, pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu, decanul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, a adresat un cuvânt de încurajare celor care au pășit pentru prima oară pragul Facultății de Teologie și a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru sprijinul oferit instituției în ultima perioadă. „Sunteți privilegiați pentru că am început acest nou an universitar sub Acoperământul Maicii Domnului. Vreau să pun la inimă faptul că ați intrat într-un spațiu nu numai academic, ci și unul duhovnicesc. În momentul în care pășim în Facultatea de Teologie, intrăm în spațiul Bisericii, un spațiu ale cărui reguli de aur sunt smerenia și ascultarea. Dumneavoastră veți fi lumina lumii și sarea pământului, veți deveni misionari. (…) Mulțumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care este un sprijinitor consecvent al facultății noastre pe multe planuri. Multe din cele pe care le veți vedea în facultate și dotările acesteia sunt și darul Preafericirii Sale către noi”, a spus părintele decan Ioan Moldoveanu.
Răspunsurile liturgice au fost oferite antifonic de un cor format din studenți teologi și de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” al acestui locaș de închinăciune, format din studente și iubitoare de muzică psaltică.