Începutul anului şcolar la Grădiniţa „Buna Vestire” a Patriarhiei Române
Grădiniţa „Buna Vestire” din Bucureşti a Patriarhiei Române şi-a deschis luni, 13 septembrie, porţile pentru a-i primi din nou pe micii preşcolari. Festivitatea de deschidere a noului an şcolar, la care au participat copii, părinţi şi cadre didactice, a fost marcată prin săvârşirea unei slujbe de mulţumire şi de binecuvântare a celor mici. Slujba a fost săvârşită de delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, părintele profesor dr. Nicuşor Beldiman, consilier patriarhal, și diaconul Mihai Profiroiu.
La finalul slujbei de binecuvântare, părintele consilier patriarhal a transmis celor prezenţi mesajul de binecuvântare pentru noul an şcolar din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Profesoara Daniela Ciofu, directorul administrativ al grădiniţei, a vorbit despre caracterul acestei instituţii de învăţământ şi despre aşteptările părinţilor legate de activităţile educaţionale desfăşurate aici: „Ne-am bucurat să îi revedem pe cei care ne-au fost alături anul trecut şi să avem împreună cu noi şi copii nou-veniţi, însoţiţi de părinţi sau bunici, cu toţii având emoţiile fireşti începutului de an şcolar.
Festivitatea de deschidere a început cu slujba de binecuvântare a acestui an şcolar, pregătindu-ne mai întâi sufleteşte pentru perioada care urmează. Din experienţa noastră, ştim că roadele educaţiei vin pe parcursul timpului, dar pregătirea sufletească este necesară încă de la început, pentru a le putea primi aşa cum trebuie. Avem o comunitate de copii şi părinţi apropiaţi de Biserică, cei mici participând la sfintele slujbe şi fiind crescuţi în familie după valorile morale creştine pe care şi noi le promovăm în această grădiniţă”.
Directorul grădiniţei a menţionat şi lucrurile cu care instituţia vine în întâmpinarea celor mici în acest an, vorbind şi de necesitatea integrării lor într-un mediu social, adecvat vârstei fiecăruia: „Grădiniţa i-a primit pe copii cu multă căldură, atât la propriu, cât şi la figurat. Spaţiile noastre sunt primitoare, luminoase, pregătite pentru actul educaţional, pline cu jucării şi materiale didactice noi, având o echipă completă de educatori dornici să îi ghideze pe cei mici cu multă bucurie. Am început acest an cu o grupă mică, una mijlocie şi una mare, însumând aproximativ 40 de copilaşi. Va fi un an plin de provocări, întrucât şi anul trecut a fost unul cu restricţii, şi poate şi de aici provine reticenţa unor părinţi de a-şi trimite copiii la grădiniţă din această toamnă. Aceeaşi situaţie a fost şi anul trecut, însă, ulterior, părinţii au revenit asupra deciziei şi au realizat că integrarea copilului într-un mediu social este deosebit de importantă în dezvoltarea lor”.
Grădiniţa „Buna Vestire” a Patriarhiei Române este situată pe strada Episcop Chesarie, la numărul 9, sector 4, şi vine în întâmpinarea preşcolarilor cu un spaţiu nou, luminos şi complet amenajat şi dotat, folosit de cadre didactice zâmbitoare şi bine pregătite. Actele educaţionale desfăşurate în direcţia copiilor au în vedere şi dobândirea de către aceştia a unor frumoase valori religios-morale creştine.