Începutul Deniilor din Sfântul şi Marele Post la Catedrala Patriarhală
Postul Sfintelor Paşti, perioadă de pregătire duhovnicească specială, cuprinde unele particularităţi din punct de vedere liturgic, în cuprinsul său fiind o serie de slujbe care nu se mai oficiază în restul anului bisericesc. Una dintre acestea este Denia, adică o Utrenie cu rânduială specială, care se săvârşeşte seara.
În timpul Postului Mare se săvârşesc în total opt astfel de slujbe, două în săptămâna a cincea şi şase în Săptămâna Sfintelor Pătimiri.
Prima în rândul acestor utrenii cu rânduială specială este Denia Canonului Mare, care se săvârşeşte miercuri seara în a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post, în cadrul căreia este rostit în integralitate Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, alcătuire duhovnicească ce s‑a rostit fragmentat şi în primele patru zile ale Postului Mare.
Acum, la Catedrala Patriarhală, Denia Canonului Mare este săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului lăcaş de pe Colina Bucuriei.
Preasfinţia Sa va rosti la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură.