Începutul Postului Mare în eparhii din Muntenia și Dobrogea
În a doua zi a Postului Mare, elevii și profesorii de la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” au participat la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în paraclisul eparhial din Curtea de Argeș.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat, marți, 20 februarie 2018, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Nașterea Maicii Domnului”-Greci din municipiul Buzău. Ierarhul a citit a doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, răspunsurile la strană fiind oferite de un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. „Acest canon ne aduce în fața ochilor minții atât chipurile oamenilor păcătoși din Vechiul și Noul Testament, cât și pe ale celor virtuoși. Ați auzit cum Sfântul Andrei Criteanul prezintă un dialog între el și sufletul său. De fiecare dată își condamnă sufletul că nu a fost atent și că nu s-a străduit să urmeze exemplele de virtute din istoria mântuirii neamului omenesc. Dar aduce ca mângâiere acea încredințare că, deși sufletul se află pe marginea prăpastiei, are totuși posibilitatea mântuirii sale”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Marți, 20 februarie 2018, slujba Canonului Mare a fost săvârşită la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia de către Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Seminarului „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit miercuri, 21 februarie, slujba Pavecerniței Mari, în care s-a citit a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Tulcea. Ieri, Preasfinția Sa a săvârșit slujba Pavecerniței Mari la Biserica „Schimbarea la Faţă” (rusească) din Tulcea.