Începutul Postului Mare la Catedrala Mitropolitană din Iași
În prima zi a Postului Mare, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia a fost citită și o parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Conform rânduielii liturgice, o parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost citită luni, în cadrul Pavecerniţei Mari. Slujba a fost săvârşită la Catedrala Mitropolitană din Iași de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de psalţii catedralei.
Slujba s-a încheiat cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi stăpânul vieţii mele...”, şi cu citirea Evangheliei, după care a urmat cuvântul de învăţătură, rostit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
„În această seară de taină, chemați fiind înaintea Domnului, în biserica Sa, rostit-am slujba Pavecerniței celei Mari, îmbodobită începând din această zi cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Ceea ce s-a împlinit în această seară se va împlini cu ajutorul lui Dumnezeu și în serile care vin, precum și în a doua parte a Marelui Post. Prin toate aceste rânduieli și slujbe, suntem chemați să ne angajăm pe drumul care duce către Învierea Domnului Hristos, către Împărăția Preasfintei Treimi. Am luat aminte în slujba Canonului la strigătul pe care omul îl ridică către Dumnezeu, zicând «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!». De ce oare această repetiție? Duminica trecută a fost numită de Biserica noastră a Izgonirii lui Adam și a Evei din Rai. Rugăciunea «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!» este tocmai sinteza gândului pe care l-au avut Adam și Eva odată ce s-au trezit și s-au văzut pe ei înșiși între spini și pălămidă, adică în durerile acestei lumi”, a subliniat ierarhul în cuvântul de învățătură.
Slujba Pavecerniţei Mari și Canonul Sfântului Andrei Criteanul vor fi săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Iași până joi seara, începând cu ora 16:00.