Începutul Postului Nașterii Domnului la catedrala din Oltenița
Duminică, 15 noiembrie 2020, prima zi din Postul Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Nicoale” din orașul Oltenița, județul Călărași, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Chiriarhul locului l-a hirotonit întru diacon pe teologul Cristian Necula, pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae” din Oltenița, Protopopiatul Oltenița, se arată pe site-ul sf-esc.ro. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup vocal pe patru voci, dirijat de Andrei Predescu.
În cadrul slujbei s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în prima duminică a Postului Nașterii Domnului. La finalul slujbei, Preasfințitul Vincențiu a citit rugăciunea de încetare a noii pandemii.
În cuvântul său, Preasfinția Sa a vorbit despre Postul Nașterii Domnului, numindu-l scară duhovnicească pentru pregătirea noastră sufletească și trupească întru întâmpinarea bucuriei Nașterii Mântuitorului, se arată pe site-ul eparhiei.
După Sfânta Liturghie, s-a făcut prima colectă din acest post, pentru ajutorarea celor sărmani, strângându-se suma de 1.243 de lei.