Începutul Triodului în Banat

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 19 Feb 2019

În prima duminică din peri­oada Triodului, Înaltprea­­sfin-­ ­țitul Părinte Ioan, Mitro­politul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica Parohiei Beregsău Mic, Protopopiatul Timișoara I, Înaltpreasfințitul Părinte Timo­tei, Arhiepiscopul Aradului, a liturghisit împreună cu Prea­sfințitul Părinte Siluan, Epis­co-­ pul Eparhiei Ortodoxe Româ­ne din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, în biserica Parohiei Chelmac, iar Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a slujit la Catedrala Veche din Arad.

Credincioșii Parohiei Beregsău Mic din Protopopiatul Timi­șoara I au avut parte duminica trecută de momente de deosebită bucurie duhovnicească, întrucât în mijlocul lor a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a participat, în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, la Sfânta Liturghie, oficiată de părintele arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, şi de părintele paroh Nicolae Dale. După slujbă, chiriarhul Banatului a oficiat slujba de sfințire a unei cruci sculptate în lemn, care va fi așezată în Sfântul Altar, în partea de răsărit a Sfintei Mese. Întrucât cu această duminică începe o nouă perioadă liturgică de pocăinţă și meditație duhovnicească, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre Pilda Vameșului și a Fariseului, cât și despre semnificația creștină a Crucii, care este altarul de jertfă al Mântuitorului Iisus Hristos.

Slujire arhierească în Parohia Chelmac, județul Arad

În Duminica Vameșului și a Fariseului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Loc­țiitorul Episcopiei Daciei Felix, în Parohia Chelmac, satul natal al ierarhului românilor din Ungaria și Serbia. Arhiereii au fost înconjuraţi la slujbă de un numeros sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de împlinirea unui an de la trecerea la cele veșnice a lui Mănuilă Constantin Alexandru, tatăl Prea­sfințitului Părinte Siluan. Răspunsurile liturgice au fost date în stil tradițional local bănățean de grupul coral de tineri din sat, intitulat „Anastasis”. Corul a fost înființat în anul 2007, sub conducerea părintelui Matei Vasile Florin, paroh la Parohia Bata și originar din Chelmac, continuator al primului cor din acest sat, corul plugarilor, înființat la începutul secolului XX de părintele Pavel Bichicean, parohul satului din acea vreme.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Siluan, care a subliniat importanța aparte a acestei duminici ce inaugurează perioada Triodului și începutul pregătirilor pentru Postul cel Mare, îndemnându-ne din nou să ne străduim, prin mersul la biserică, mai multă nevoință, rugăciune, smerenie și post, să sporim duhovnicește, asemenea vame­șului, dar să ne cunoaștem și păcatele și neputințele noastre, cerând ajutorul lui Dumnezeu și să încercăm să fugim de ispitele fariseului, care deși se nevoia du­hovnicește, a ajuns să se creadă mai bun decât alți oameni şi și-a pierdut plata ostenelilor sale.

Îndată după Sfânta Liturghie, soborul slujitor, condus de Înalt­preasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit slujba Parastasului la un an de la trecerea la cele veșnice a robului lui Dumnezeu Constantin Mănuilă, fiu al acestui sat, născut pe 3 iulie 1941. Şi-a petrecut acolo întreaga viață, alături de soția și familia sa, în care a rânduit Bunul Dumnezeu să se nască și un slujitor al Sfintelor Altare ale Bisericii strămoșești. Aici a făcut primele clase ale școlii generale şi tot aici a muncit mai târziu, alături de familia sa, îndeplinind diferite acti­vități în sat sau la comuna Conop, în administrația locală sau în gospodăria sa. Aici a învățat să iubească Biserica străbună pe care a urmat-o cu credin­cioșie până în cea din urmă zi a vieții sale, petrecută în urmă cu un an, în Duminica Lăsatului sec de brânză din anul mântuirii 2018 (în 18 februarie), îndată după încheierea Sfintei Liturghii, unde a cântat la strană. În semn de cinstire pentru memoria sa și răspunzând chemării familiei și a Preasfințitului Părinte Siluan, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei dimpreună cu alţi clerici slujitori au venit la acest popas tradițional de rugăciune săvârșită pentru odihna sufletului celui mutat la cele veșnice și a rostit un cuvânt părintesc de mângâiere și învă­țătură. În cuvântul său, chiriarhul arădean a rememorat parcursul vieții celui pomenit care au constituit meritele dobândite ca cetățean devotat țării și credincios de frunte al Bisericii. Timp îndelungat, ca primar al satului, s-a îngrijit aparte și de bunul mers al parohiei. Drept aceea, este cu cale a fi menționat cu cinste la acest moment comemorativ tocmai în Anul omagial al satului românesc  în care se face referire și la primarii gospodari, rămânând exemplu pentru localnici. Potrivit tra­diției locale, celor prezenți la slujbă le-au fost împăr­țite pachete cu dulciuri, iar pomenirea de la biserică s-a încheiat prin îndătinata agapă.

Slujire la Catedrala Veche din Arad

În Duminica a 33-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Arad. Potrivit tradiției, Preasfinția Sa a fost primit la intrarea în biserică de soborul de preoți și numeroşi credin­cioşi, tineri și copii, care s-au rugat împreună cu ierarhul pentru iertare, smerenie, binecuvântare și i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru tot binele și ajutorul.

În cuvântul de învățătură, tâlcuind pericopa evanghelică din Duminica Vameșului și a Fariseului, ierarhul le-a vorbit credin­cioșilor prezenți despre perioada Triodului, o perioadă a anului bisericesc care cuprinde Postul Sfintelor Paști și cele patru duminici pregătitoare (Duminica Vame­șului și a Fariseului, a Fiului risipitor, a Înfri­coșătoarei Judecăți şi a Izgonirii lui Adam din Rai).

„Perioada Trio­dului este un timp de rugăciune intensă, de ascultare mai atentă a Sfintei Scripturi, pocăință și spovedanie, împăr­tășire mai deasă și milostenie arătată celor în nevoi. Înaintea începerii Postului Mare, Biserica a rânduit patru duminici ca să învățăm că pentru înnoirea vieții noastre sufletești, pentru învierea sufletului din moartea păcatului și pentru întâlnirea lui cu Hristos Cel răstignit și înviat sunt esen­țiale trei lucrări mari, și anume: rugăciunea smerită, pocăința sinceră și milostenia generoasă. Așadar, Biserica a rânduit ca noi să pornim la drum cunoscând scopul și traseul urcu­șului nostru duhovnicesc spre Înviere, dar și mijloacele de pregătire pentru a primi cu bucurie lumina Sfintelor Paști”, a spus în cuvântul său Preasfinţitul Părinte Emilian.