Închisoare pentru romii unguri care nu-şi dau copiii la şcoală
Un bărbat şi o femeie de etnie romă din Ungaria au fost condamnaţi la 16 luni de închisoare pentru că doi dintre copiii lor n-au mai vrut să meargă la şcoală, relatează cotidianul „Nepszabadsag“. Publicaţia a citat un responsabil cu protecţia copiilor, care a declarat că este fără precedent în Ungaria ca ambii părinţi, care au şase copii, între care şi un bebeluş, să primească în acelaşi timp sentinţe de condamnare la închisoare. Trei dintre copii mergeau în mod regulat la şcoală, însă cei doi copii mai mari, care locuiau împreună cu întreaga familie la marginea satului Sajokaza, în nord-estul Ungariei, renunţau pe drum să se prezinte la cursuri. „Nu e nici un dubiu că, fiind de etnie romă, erau deseori dezavantajaţi şi, în plus, au fost supuşi violenţelor cel puţin o dată“, se arată în petiţia adresată de Asociaţia pentru Libertate preşedintelui Laszlo Solyom şi Ministerului de Justiţie.