Incidenţa depresiei creşte alarmant
La începutul acestei săptămâni, Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie, Liga Română pentru Sănătate Mintală, cu sprijinul companiei AstraZeneca, au lansat programul "Nu eşti singură. Nu eşti singura!", care îşi propune să atragă atenţia asupra impactului depresiei asupra calităţii vieţii, dar şi să semnaleze faptul că aceasta este o boală care poate fi tratată.
Depresia reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ce afectează starea de sănătate, cu impact asupra funcţionalităţii pacientului, scăderea productivităţii şi a capacităţii de lucru, izolare şi, în cazuri severe, pierderea dorinţei de a trăi. La nivel mondial, boala afectează aproximativ 121 de milioane de oameni, iar în Europa se estimează că 50 milioane de persoane suferă de această boală. În prezent, depresia majoră este a patra boală ca răspândire pe glob, reprezentând una dintre problemele grave de sănătate. Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în anul 2020 depresia va fi a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecţiunile cardiovasculare. Prevalenţa depresiei este de două ori mai mare la femei decât la bărbaţi, prezentând o creştere semnificativă odată cu vârsta. Una din patru femei va primi tratament pentru depresie la un moment dat, comparativ cu unul din zece bărbaţi. Obiectivul programului vizează informarea despre depresie, pentru ca pacienţii să recunoască din timp manifestările acestei boli şi să se adreseze medicului psihiatru. "Depresia se poate vindeca, dar este nevoie de un diagnostic corect, cu evidenţierea tipului depresiei, în special diferenţierea între depresia unipolară şi cea bipolară şi iniţierea unui tratament specific. Tratamentul se adresează cauzei, adică dezechilibrul biochimic la nivelul sistemului nervos central, şi nu efectului, de aceea persoana afectată nu are de ce să se teamă", a declarat dr. Mirela Manea, medic psihiatru la Spitalul Clinic "Alexandru Obregia" din Bucureşti. Netratată corect, depresia evoluează către cronicizare, cu deteriorarea importantă a calităţii vieţii persoanei, la care se pot adăuga complicaţii, precum suicidul. Potrivit specialiştilor în psihiatrie, în România, printre aspectele particulare ale diagnosticului şi tratamentului pacienţilor cu depresie se numără dificultatea acestora de a discuta despre problemele lor emoţionale şi tendinţa de a solicita ajutor doar pentru probleme de natură fizică, reticenţa de a se adresa direct medicului specialist psihiatru, din teama de stigmatizare, ignorarea bolii pentru o perioadă lungă de timp, cât şi lipsa de reacţie a familiei, prietenilor, colegilor şi adesea a tuturor celor din jur.