Încondeierea ouălor

Data: 03 Aprilie 2010

Pentru încondeiere se folosesc ouă de găină, foarte rar de gâscă sau raţă. Încondeierea se începe cu împărţirea câmpurilor ornamentale de-a lungul şi de-a latul ouălor. Aşa se ajunge la două, patru, şase, opt suprafeţe, cu ajutorul liniilor trasate. Aceste linii, cât şi primele motive trasate cu ceară încălzită ce se scurge din vârful condeiului, acoperă unele părţi din suprafaţa albă a oului. Oul este introdus apoi într-o baie de culoare galbenă, după care se scoate şi se usucă. Acum începe scrisul altor motive de culoare galbenă. Apoi se continuă cu roşu şi, de obicei, se termină cu negru sau altă culoare închisă. La sfârşit, oul se usucă prin încălzire uşoară şi se şterg liniile de ceară.