Îndemn din spaţiu pentru participare la euroalegeri

Data: 05 Iunie 2009

Frank De Winne, astronautul de naţionalitate belgiană al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), a transmis un mesaj din spaţiu, îndemnându-i pe europeni să voteze la alegerile europene din 4-7 iunie, informează PE.

Astronautul a spus, potrivit sursei citate, că misiunea de şase luni pe care o efectuează la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) demonstrează „ceea ce europenii pot realiza atunci când toţi cooperează“. „Am făcut demersuri pentru a vota prin procură, aşa încât nu voi lipsi de la alegerile europene, chiar dacă sunt aici. Sper că şi tu vei vota, oriunde ai fi şi indiferent de orientarea ta politică“, a spus Frank De Winne, a cărui misiune a fost lansată săptămâna trecută, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Cetăţenii europeni vor vota între 4 şi 7 iunie 2009. Acestea sunt cele mai mari alegeri transnaţionale din istorie, cu aproape 375 de milioane de votanţi din 27 de state membre ale Uniunii şi cu aproximativ 9.000 de candidaţi. 736 de membri vor fi aleşi pentru singura instituţie a UE aleasă prin vot direct.