Îndemn la meditaţie duhovnicească

Un articol de: Cătălin Cernătescu - 03 Martie 2014

La Paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin, în mijlocul credincioşilor va fi prezent, în această primă săptămână a Postului Mare, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care va săvârşi slujba Pavecerniţei Mari înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi ai catedralei. Astfel, în fiecare seară, începând cu ora 18:00, clopotele vor vesti începutul slujbelor de seară care ne îndeamnă la meditaţie duhovnicească şi ascultarea poruncilor lui Dumnezeu.