Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea să scadă cu 15%, nu cu 25%

Data: 26 Mai 2010

Vicepreşedintele CSDR, Aurel Cornea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că la întâlnirea de marţi, de la Ministerul Finanţelor, Sebastian Vlădescu a spus că este posibil ca indemnizaţia pentru creşterea copilului să scadă doar cu 15 la sută, nu cu 25 de procente cum se anunţase iniţial.

"Ministrul Vlădescu ne-a spus că setul de măsuri de austeritate cuprins în scrisoarea către FMI va rămâne la fel, fiind posibilă diminuarea numai cu 15 procente a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, nu cu 25 cum fusese anunţat iniţial", a precizat Cornea. Consilierul premierului pe probleme economice, Andreea Vass-Paul, declara, în 14 mai, pentru MEDIAFAX, că indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi redusă, de la 1 iunie, cu 25%, diminuare aplicată la cuantumul rezultat din echivalentul a 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni.