Indemnizaţii suplimentare de câte 600 de lei în cazul gemenilor
Mamele vor primi o indemnizaţie suplimentară de câte 600 de lei, în cazul sarcinilor multiple, potrivit modificărilor adoptate miercuri de Executiv la normele de aplicare ale legislaţiei privind indemnizaţia de creştere a copilului. În cazul naşterilor de gemeni, familia va primi pentru primul copil o indemnizaţie de 600 de lei sau de 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni (dar nu mai mult de 4.000 de lei), iar începând cu al doilea copil va primi suplimentar câte 600 de lei, a declarat, la Palatul Victoria, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Marian Sârbu. El a explicat că, spre exemplu, o mamă care câştiga înainte de naştere 2.000 de lei lunar şi a născut tripleţi va primi o indemnizaţie de 2.900 lei, respectiv 1.700 de lei (85% din venituri) plus 600 de lei pentru al doilea copil, plus 600 de lei pentru al treilea copil.