Îndemnul Bisericii şi al Părinţilor ei: rugăciune şi post

Un articol de: Andrei Fărcaş - 01 Aprilie 2020

În Duminica a 4-a din Postul Sfintelor Paşti, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul din incinta Centrului eparhial din Baia Mare. 

Ierarhul a făcut o prezentare a importanţei duhovniceşti a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, apoi, a arătat, cu referire la Evanghelia duminicii, că „de-a lungul secolelor satana a dorit ca Biserica să tacă, să nu vorbească, să aibă duh mut şi surd Biserica lui Hristos şi slujitorii ei. Să nu vorbească, să nu vadă şi să nu audă. Să fie fără glas. Să se manifeste ca un copil surdomut. Fără bocet. Dar Biserica este vocea lui Dumnezeu, iar slujitorii Bisericii sunt uneltele, trimişii lui Dumnezeu în lume prin care lucrează. Deci, îi transmit voia, aşa cum au transmis-o prorocii, aşa au transmis-o apostolii, aşa o transmit Părinţii Bisericii, slujitorii lui Hristos”.

Preasfinţia Sa a menţionat, la final, că `este o încercare peste care ne va ajuta Dumnezeu să trecem. Acest «duh mut şi surd» al lumii de astăzi care nu vrea să asculte cuvântul lui Dumnezeu nu iese decât cu rugăciune şi cu post, în genunchi la Dumnezeu. Acesta este îndemnul Bisericii şi al Părinţilor ei”.