Îndemnuri de la Sfântul Mitropolit Neofit Cretanul pentru clerici din judeţul Vaslui
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat marţi, 16 iunie, Sfânta Liturghie în Biserica „Înălțarea Domnului” din municipiul Bârlad, judeţul Huşi. La slujbă au participat preoții din cuprinsul Protopopiatului Bârlad, care apoi s‑au întrunit în prima conferință semestrială din acest an, conform episcopiahusilor.ro.
În cuvântul de învățătură rostit la Biserica „Înălțarea Domnului” din Bârlad, ierarhul locului a adus în atenție mesajul pastoral deosebit de actual transmis preoților și credincioșilor din vremea sa de Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești, pomenit la 16 iunie de Biserica Ortodoxă Română.
„La un an după ce a fost întronizat ca Mitropolit al Țării Românești, Sfântul Mitropolit Neofit Cretanul a trimis o pastorală, în anul 1739, la începutul Postului Mare, adresată cu precădere preoților, dar și credincioșilor. Această pastorală a devenit o bornă de referință în ceea ce privește preocuparea slujitorilor Bisericii de a‑i apropia pe credincioși de împărtășirea cu Sfintele Taine. Are un conținut extraordinar și extrem de actual și pentru vremurile noastre, chiar dacă a fost scrisă și adresată cu atâția ani în urmă. În această pastorală, Mitropolitul Neofit Cretanul se concentrează pe trei îndrumări fundamentale. Prima dintre aceste îndrumări este legată de conștientizarea a ceea ce înseamnă postul ca dimensiune ascetică a fiecărui credincios. A doua îndrumare, partea cea mai consistentă din conținutul acestei pastorale, este legată de îndemnul foarte precis, elocvent și persuasiv, ca slujitorii Bisericii să‑i apropie mai mult pe credincioși de Taina Spovedaniei și de Taina Sfintei Euharistii. Al treilea îndemn este legat de partea morală sau de partea subiectivă a fiecărui credincios, care este chemat să ducă o viață în iubire față de aproapele și față de Dumnezeu, să caute să răspândească bunătatea și iertarea în jur”, a spus Episcopul Huşilor.
În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l‑a hirotonit întru diacon pe teologul Gheorghiță Tănăselea, pe seama Parohiei Trohan, Protopopiatul Vaslui. În partea a doua a zilei, după oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc, la sediul Protopopiatului Bârlad, Conferința semestrială ce a întrunit toți clericii din protopopiat.