Îndemnuri la recunoștință pentru credincioși
În Duminica vindecării celor 10 leproși, Biserica Ortodoxă Română a amintit credincioșilor de însemnătatea recunoștinței omului pentru cultivarea relației sale firești cu Dumnezeu. În această zi, chiriarhii eparhiilor Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie în bisericile chiriarhale, de mănăstire și parohie, îndemnând credincioșii la recunoștința față de Dumnezeu și față de semenii care i-au ajutat și sprijinit în diferite situații. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a slujit duminică la biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța. „Trebuie să înțelegem ce înseamnă recunoștința mai presus de recunoștință, și anume că noi suntem dependenți de Dumnezeu. El ne-a creat, ne ține în viață, ne poate mântui, de aceea trebuie să luăm rădăcina acestei învățături de astăzi. Nu este atât recunoștința, cât mulțumirea față de Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a slujit duminică, 20 ianuarie, în Parohia „Maica Precista” din municipiul Pitești, săvârșind slujba de resfințire a locașului de cult și Sfânta Liturghie. Chiriarhul a evidențiat necesitatea recunoștinței pentru sănătatea ființei umane și a mulțumit binefăcătorilor pentru jertfa depusă în derularea între anii 1996 și 2019 a lucrărilor de restaurare și conservare a picturii și de înnoire a locașului de cult. În semn de prețuire pentru buna coordonare a lucrărilor, părintele paroh Grigore Victor a fost hirotesit iconom stavrofor.
Credincioșii Parohiei Brădeanu din județul Buzău au fost vizitați duminică de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Gheorghe”. Înaltpreasfinția Sa a explicat, în cuvântul de învățătură, înțelesurile duhovnicești ale fragmentului evanghelic al duminicii, evidențiind datoria omului de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru toate darurile primite de la El, a precizat pr. Dragoș-Mihail Olteanu, inspector eparhial.
„Să-I mulțumim lui Dumnezeu, Căruia Îi datorăm existența, căci nu am venit pe lume prin voința noastră, ci prin voința Părintelui Ceresc. De asemenea, să-I mulțumim pentru darul creației; pământul, apa, aerul nu sunt creația noastră, ci a lui Dumnezeu”, a spus ierarhul. La final, a oferit lui Costel Nicolaie, primarul comunei Brădeanu, Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”, iar lui Belu Stroe, fiu al comunei și inspector eparhial, Distincția de vrednicie „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi”.
Arhiepiscopul Dunării de Jos a slujit duminică, 20 ianuarie, în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. „Mulțumirea este forma prin care se arată recunoștința. Cuvântul prin care exprimăm recunoștința este mulțumirea și aceasta este un exercițiu divin. Necultivarea recunoștinței este semnul că ne-am îmbolnăvit de o boală foarte grea a sufletului, de lepra sufletului, care nu se vede, dar se simte”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian în cuvântul de învățătură. Ierarhul a amintit și de existența comunității de leproși din localitatea Tichilești, județul Tulcea, unde, pentru a nu se considera singuri și a le fi alinată suferința, există biserică și preot.
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Giurgeni, județul Ialomiţa. Ierarhul a felicitat comunitatea parohială și pe părintele paroh pentru prezența numeroasă a copiilor și adolescenților la Sfânta Liturghie. Pentru activitatea jertfelnică, Preasfinția Sa a acordat „Crucea Sloboziei” primarului Valere Dinu, se arată pe site-ul eparhiei.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a slujit la biserica Parohiei Orbeasca de Jos, județul Teleorman.
Episcopul Giurgiului a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Mihai Bravu-Dadilov, județul Giurgiu. Preasfințitul Părinte Ambrozie a explicat că recunoștința sinceră prin cuvânt sau faptă, faţă de Dumnezeu este parte integrantă a iubirii pe care o datorăm lui Dumnezeu şi aproapelui. La final, părintele Șerban Ion a fost hirotesit iconom stavrofor.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cocoş, județul Tulcea. Tot în aceeași zi a vizitat și pe credincioșii din Parohia Niculițel, rostind cuvânt de învățătură.