„Indiferent de starea religioasă a omului, Dumnezeu dorește mântuirea lui”
Luni, 1 ianuarie, în prima zi a noului an, când creștinii ortodocși au sărbătorit Tăierea-împrejur cea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos şi pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.
La Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare oficiată în prima zi a anului 2024, preoți, diaconi și credincioși s-au rugat alături de Arhiepiscopul Romanului și Bacăului pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu în noul an.
În cuvântul de învățătură adresat de ierarh credincioșilor au fost reactualizate semnificațiile duhovnicești ale sărbătorii Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și importanța acesteia pentru creștinul de astăzi, dar și despre înnoirea spirituală a celor ce doresc să pună început bun vieții odată cu începerea noului an. Totodată, a vorbit despre faptul că întruparea Fiului lui Dumnezeu devine un reper temporal pentru istoria umanității, o axă care influențează și dă identitate faptelor petrecute în timp: „La fiecare început de an noi anunțăm anul milei Domnului și de fiecare dată primim încă o șansă de a ne întâlni cu Dumnezeu. Dumnezeu a împărțit timpul în perioade liturgice, fiecare zi de sărbătoare fiind un fragment din timpul mântuitor, cu semnificația și importanța sa. După 2.023 de ani, indiferent de starea religioasă a omului, Dumnezeu dorește mântuirea lui, iar lumea și-a orientat istoria după intrarea lui Dumnezeu în timp”.
La final a arătat că Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului anticipează Botezul creștin, taină prin care primitorul devine membru al familiei duhovnicești a Bisericii.
În finalul cuvântului său, chiriarhul Romanului și Bacăului a amintit câteva repere din viața Sfântului Vasile cel Mare, vorbind despre viața sa aspră, cultura vastă, opera filantropică și mărturisirea ortodoxiei credinței: „Teologia Sfântului Vasile cel Mare este paradigmatică și normativă pentru Biserică încă din secolul al IV-lea. Sfântul Vasile cel Mare este simbolul filantropiei, pentru faptul că el este autorul vasiliadelor, iar în puținii ani cât a fost Arhiepiscop în Capadocia a apărat ortodoxia credinței, scrierile sale fiind folosite ca fundamente teologice de Sfinții Părinți la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Paraschevi” a Catedralei Arhiepiscopale din Roman.