Infecţiile respiratorii, în creştere
Conform ultimelor date centralizate de Ministerul Sănătăţii (MS), numărul infecţiilor respiratorii acute este în creştere, iar gripa evoluează cu o intensitate medie, zonele mai afectate fiind cele din sudul, estul şi centrul ţării. Raportarea săptămânală realizată de Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile arată că în ultima săptămână 101.104 persoane s-au prezentat la medic cu infecţii respiratorii acute, numărul acestora fiind în creştere cu aproximativ 3,8% faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă. În schimb, 20.538 dintre acestea au fost înregistrate cu pneumonii, număr mai mic cu 2,9% comparativ cu săptămâna precedentă. De asemenea, la nivel naţional au fost confirmate 21 de cazuri de gripă AH3N2. Medicii infecţionişti atrag atenţia populaţiei că măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor de unică folosinţă pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.