Inflația va mai crește până la toamnă

Data: 14 Iulie 2022

Vârful de inflaţie va fi atins, probabil, în trimestrul trei al acestui an, consideră purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu. Potrivit acestuia, mare parte a scumpirilor a avut loc în intervalul martie-iunie, iar în perioada următoare vor urma ajustări de mai mică amploare. „Vârful este aproape. Noi anticipam un 14 şi ceva la sută în această lună (iulie, n.r.), este 15%, suntem undeva aproape”, a precizat Suciu.
INS a anunțat că rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,1% în luna iunie, de la 14,5% în mai. Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu 89,5%. În topul scumpirilor sunt și combustibilii (+41,32%), uleiul (+49,71%), cartofii (+42,18%). (C.Z.)