Informare şi documentare în domeniul muzeal în Episcopia Caransebeşului

Data: 05 Septembrie 2012

În perioada 3-7 septembrie se desfăşoară în Eparhia Caransebeşului o serie de workshopuri de informare şi documentare în domeniul muzeal. Primul workshop s-a desfăşurat luni, 3 septembrie, în sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului.

Acesta a fost realizat de către specialişti în domeniu de la Universitatea din Prešov, Slovacia, şi de la Muzeul "Regiunii Porţile de Fier" din Drobeta-Turnu-Severin. Astfel, pr. prof. dr. Štefan Šak şi prof. dr. Petr Balcárek de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Prešov au venit la Caransebeş pentru a arăta participanţilor diferite aspecte privind implicarea statului slovac în protejarea patrimoniului bisericesc ortodox. Prezentă la manifestare, dr. Maria Bălăceanu, conservator opere de artă şi monumente istorice din cadrul Muzeului "Regiunii Porţile de Fier", a scos în evidenţă importanţa pregătirii profesionale specifice muncii de evaluare, conservare şi punere în valoare a patrimoniului cultural la nivelul fiecărei parohii. "Prin intermediul workshopurilor se urmăreşte realizarea transferului de expertiză în domeniul muzeologiei, cu privire la noile tehnici de gestiune şi clasare a bunurilor de patrimoniu de la partenerul transnaţional către grupul-ţintă. La acestea participă 500 de angajaţi clerici şi mireni ai Centrului eparhial şi ai celor patru protopopiate ale eparhiei noastre: Caransebeş, Reşiţa, Oraviţa şi Băile Herculane, iar pe parcursul întregii săptămâni, în fiecare centru teritorial de lucru vor avea loc astfel de seminarii", a arătat Anca Mariana Câmpean, şef Centru de Perfecţionare Profesională Caransebeş. La final, pr. prof. dr. Štefan Šak ne-a mărturisit: "Suntem aici de o săptămână şi am întâlnit mulţi preoţi, precum şi pe cei doi ierarhi, care sunt entuziaşti în lucrarea aceasta pe care o fac, de protejare a patrimoniului cultural şi spiritual. Dat fiind faptul că sunt atât de entuziaşti, colaborarea cu ei este foarte bună şi cred că sunt un exemplu pentru celelalte eparhii din România". Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului cu finanţare europeană "Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional" POSDRU 81/3.2/S/53777. Partenerii Episcopiei Caransebeşului în acest proiect sunt Episcopia Severinului şi Strehaiei, Muzeul "Regiunii Porţile de Fier" din Drobeta-Turnu-Severin şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Prešov, Republica Slovacă. (Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea)