Informaticienii pun umărul la debirocratizarea administraţiei

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 08 August 2016

GovITHub este prima parte dintr-un proiect de conlucrare între stat şi sectorul creativ IT din România, în scopul creşterii calităţii serviciilor publice cu ajutorul tehnologiei. Zece specialişti în IT, care vor participa la GovITHub în regim full-time, vor primi burse în valoare de 2.000 de euro pe lună, timp de şase luni.

Guvernul vrea să aducă, în administraţia din România, capacitatea de ino­vaţie din IT, prin lansarea platformei GovITHub. În acest fel, se doreşte reunirea unor oameni din domeniu, care au curajul să dea o mână de ajutor în administraţie. „Vrem ca platforma ­GovITHub să reunească oameni care au curajul să facă o pauză în activitatea lor profesională şi să vină să dea o mână de ajutor în administraţie. Împreună ne dorim să găsim soluţii inovatoare pentru creşterea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor, pentru mai multă transparenţă în modul de lucru al administraţiei şi, mai ales, pentru a putea continua procesul de simplificare pe care l-am început. Sigur, procesul de simplificare ţine, în parte, şi de legislaţie, dar nu este suficient. Foarte multe lucruri birocratice au apărut în afara legislaţiei şi acum trebuie să le eliminăm“, a afirmat premierul Dacian Cioloş, la lansarea programului, ce a avut loc săptămâna trecută, la Palatul Victoria. Şeful Executivului a punctat, totodată, capacitatea inovativă a sectorului IT din România, arătând că ponderea acestuia în PIB este comparabilă cu cea a agriculturii, relatează Mediafax.

Premierul și-a exprimat certitudinea că, dacă programul va fi un succes, acesta va continua, indiferent de cine va veni la guvernare. Membrii GovITHub vor fi atât voluntari care aleg să îşi dedice o parte din timp pentru dezvoltarea proiectelor circumscrise acestei platforme, cât şi bursieri, selectaţi prin­tr-un mecanism transparent, a adăugat secretarul de stat din Cancelaria prim-ministrului, Radu Puchiu. Mai exact, zece persoane vor participa la ­GovITHub, în regim full-time, la Bucureşti, începând cu data de 15 septembrie, şi vor primi burse de 2.000 de euro pe lună, timp de şase luni, iar până la 100 de membri vor participa în GovITHub în regim voluntar - în persoană sau la distanţă -, aceştia fiind selectaţi prin acelaşi proces competitiv ca şi bursierii. Competiţia este deschisă pe site-ul oficial al GovITHub, ithub.gov.ro, şi se va închide pe data de 4 septembrie, informează surse guvernamentale.

Platforma GovIT Hub va funcţiona în cadrul Guvernului, iar coordonarea va fi asigurată de Cancelaria primului-ministru.

Scopul imediat al platformei este de a veni cu idei pentru dezvoltarea administraţiei, iar efectul final să fie o viaţă mai uşoară pentru cetăţeni şi oamenii de afaceri, în relaţia cu statul, potrivit declaraţiilor şefului Cancelariei prim-ministrului, Dragoş Tudorache. „Intenţia mea este să nu ne oprim aici, acesta este doar o primă parte dintr-un proiect mai larg de conlucrare între stat şi sectorul creativ IT din România, pentru a crea condiţiile, în anii care vin, pentru ca toți cei care au această capacitate creativă să poată să o folosească în România, în folosul economiei româneşti şi al statului român şi să facem în felul acesta, într-adevăr, din România întreagă o platformă pentru dezvoltarea serviciilor IT de care să profite şi economia românească, şi economia europeană şi mondială, dar şi administraţia şi statul“, a spus premierul Cioloş.

La deschiderea oficială a programului de la Palatul Victoria au participat membri ai Guvernului, tineri specialişti în IT, antreprenori, lideri ai principalelor comunităţi de IT şi de antreprenoriat, reprezentanţi ai societăţii civile şi experţi IT din administraţia publică centrală.