Înfrăţire românească la Apateu, Ungaria
În Duminica a treia după Rusalii, la biserica românească din Apateu, a fost zi de mare sărbătoare. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Sofronie al Oradiei, un grup de preoţi şi credincioşi de la Catedrala cu Lună din Oradea au venit la biserica românească din Apateu pentru a consemna înfrăţirea dintre cele două biserici, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitului Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, înconjurat de cinci preoţi de la Catedrala din Oradea, precum şi de clerici din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei cu Lună, condus de pr. prof. univ. Mihai Brie. La finalul Sfintei Liturghii a fost consemnată înfrăţirea, fiind rostite mai multe cuvântări festive. Pr. Teodor Cristea a dăruit Bisericii din Apateu două icoane. A fost săvârşit şi un parastas pentru poetul Mihai Eminescu. Grupul orădean a vizitat şi Catedrala episcopală din Gyula.