ING şi Allianz, excluse de la repartizarea aleatorie la pensiile private
Fondurile de pensii private obligatorii (pe Pilonul II) care deţin o cotă de peste 20% din numărul de participanţi vor fi excluse pentru o perioadă de doi ani de la repartizarea aleatorie a persoanelor eligibile să intre în acest sistem, conform unei norme aprobate vineri de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). În prezent, din cele 12 fonduri de pensii care activează pe Pilonul II, numai două - ING şi Allianz - au cote de peste 20% din numărul participanţilor. Noua normă intră în vigoare de la 1 ianuarie 2010, iar pentru celelalte fonduri repartizarea aleatorie (a celor care sunt eligibili, dar nu optează pentru un fond de pensii) se va efectua proporţional cu numărul de persoane eligibile validate în luna respectivă în cadrul procesului de validare.