„Îngeri şi păstori colindă pământul“
Comunitatea Bisericii "Sfântul Vasile" - Victoria din Capitală l-a sărbătorit, miercuri seara, pe Sfântul Nicolae. Copiii, cu părinţii şi bunicii de mână, au venit să împodobească bradul şi să asculte colinde. După slujba Vecerniei unită cu Litia, cei prezenţi au primit, pe lângă pâinica binecuvântată la Litie, câte un ornament pentru brad. Odată bradul împodobit de cei mici şi mari deopotrivă a urmat concertul de colinde. În prima parte a colindat corul de tineret al Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Popa Nan, din Bucureşti, iar în a doua parte Grupul de colindători "Datina Românească". Dacă tinerii colindători ai bisericii bucureştene au avut în repertoriu creaţii corale, ultimii au venit în faţa celor adunaţi în biserica de pe Calea Victoriei cu creaţii populare. "Am colindat, ca pelerin, în multe ţări şi la Locurile Sfinte. Am văzut nenumărate neamuri, ortodoxe sau nu, care au cântat pruncului Hristos diferite colinde. Dar nici un popor nu are o diversitate atât de frumoasă, o bogăţie atât de mare precum poporul român în ceea ce reprezintă colindele. Aşadar, colindul sfânt şi bun provine din strămoşeasca noastră credinţă", a spus pr. paroh Cristinel Trandafir celor prezenţi. Membrilor celor două grupuri de colindători le-au fost oferite diplome de participare. Aceasta a fost a doua ediţie a Concertului de colinde "Îngeri şi păstori colindă pământul", organizat de Parohia "Sfântul Vasile" - Victoria. (G.A.)