Înmatricularea maşinilor în Bulgaria, mult mai dificilă
Autorităţile bulgare vor să modifice Codul rutier pentru a sancţiona cumpărătorii de maşini înmatriculate în Bulgaria care nu au rezidenţă în ţară şi continuă să circule cu plăcuţele de înmatriculare bulgăreşti, informează cotidianul de la Sofia, „Monitor“.
„Amatorii înmatriculării automobilelor în Bulgaria vor avea în curând o nouă piedică. De data aceasta, piedica vine de la guvernul bulgar, sătul de problemele cauzate de şoferii care «uită» să schimbe actele maşinilor cumpărate de la cetăţenii bulgari. Noua prevedere vizează o amendă de 75 de euro pentru cetăţenii străini care nu au reşedinţă în Bulgaria şi cumpără o maşină în Bulgaria şi nu o înmatriculează în ţara de domiliciu în urma dobândirii bunului. Mai mult decât atât, pe lângă amenda propriu-zisă, cetăţeanul străin va trebui să predea plăcuţele de înmatriculare bulgăreşti la Poliţia Rutieră, urmând să primească în schimb numere provizorii care să-i permită circulaţia vreme de 60 de zile, înainte de a solicita plăcuţe de înmatriculare temporare din ţara de domiciliu“, precizează jurnaliştii bulgari.