Înnoire în duh la târnosirea Bisericii „Schimbarea la Față” din municipiul Roman

Un articol de: Pr. Ionuț Amărinii - 25 Octombrie 2023

Duminică, 22 octombrie 2023, Înaltprea­sfin­țitul Părinte Ioachim a resfințit biserica din cimitirul Eternitatea din Roman, ctitorită în anul 1886 și târnosită atunci de vrednicul Episcop al Romanului Melchisedec Ștefănescu.

Lăcașul în care creștinii ortodocși din municipiul Roman se roagă pentru cei ce trec la Domnul, capela cimitirului Eternitatea, a avut parte, între anii 2010-2022, de o serie de lucrări coordonate de părintele Ciprian Năstasă, ce au vizat curățarea picturii, schimbarea acoperișului, restaurarea fațadei și modernizarea instalațiilor electrice și de sonorizare. Fondurile necesare acestor intervenții au fost obținute din donațiile creștinilor și din finanțări asigurate de Consiliul Local al Municipiului Roman.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a binecuvântat efortul ctitoricesc al închinătorilor acestui Altar și al părintelui capelan al acestei biserici, resfințind Sfânta Masă a lăcașului de cult. Sfințirea a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, la care a participat chiriarhul Romanului și Bacăului, la sfârșitul căreia a fost evidențiată lucrarea minunată a comunității pentru acest lăcaș, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim acordând distincția „Crucea Țării de Jos”. 

Mulțumind Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru bucuria adusă închinătorilor sfântului lăcaș, părintele protopop a precizat că în anul 2024 vor mai fi sfințite două lăcașuri de cult din municipiul Roman, Biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt și Sfântul Vasile cel Mare”.