Înnoire la biserica Parohiei Zăgujeni, județul Caraș-Severin
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a fost alături de credincioşii din Parohia Zăgujeni, Protopopiatul Caransebeş, județul Caraș-Severin. Această comunitate a reuşit în ultima perioadă să efectueze lucrări importante la sfânta biserică şi de aceea ierarhul a vizitat parohia pentru a binecuvânta exteriorul sfântului locaş. Cu această ocazie au fost sfințite și cele 4 icoane amplasate în exteriorul bisericii. În continuare, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, toţi ctitorii şi binefăcătorii bisericii parohiale au primit Diploma de excelenţă „Episcop Iosif Traian Badescu”.
La acest moment important au luat parte numeroşi credincioşi, autorităţile județene, locale şi mulţi copii îmbrăcaţi în costume tradiţionale.
Şi la casa parohială, părintele şi credincioşii au lucrat în ultima perioadă pentru a o înfrumuseţa. După Sfânta Liturghie, ierarhul locului a sfinţit-o şi i-a felicitat pe cei care sunt aproape de părintele paroh şi de biserică.
„Părintele paroh dimpreună cu membrii Consiliului și Comitetului parohial, dar și alți credincioși care s-au adăugat pe lista ctitorilor bisericii, au făcut eforturi substanțiale în ultima vreme și au înfrumusețat, înnoit și împodobit exteriorul sfântului locaș. Așa a rânduit Dumnezeu ca aici la Zăgujeni să avem un preot vrednic, credincioși receptivi și dispuși întotdeauna pentru rugăciune și acțiune. Trebuie să menționăm și faptul că aici se află și un centru de plasament unde copiii și tinerii sunt educați și formați din punct de vedere spiritual, pentru că părintele paroh Aurelian Jucu este și profesor de religie și se implică activ în formarea și educarea tinerilor din acest centru de plasament ce se află în imediata apropiere a bisericii parohiale”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Parohia este așezată pe malul drept al râului Timiș, lângă drumul internațional E70 și calea ferată ce face legătura între Timișoara și București. Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost ridicată în anul 1853. Sfântul locaș are și al doilea hram, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.