Înnoire la o parohie din județul Arad

Data: 11 Decembrie 2024

Răspunzând invitației părintelui Sebas­tian-Petru Buntean și a credincioșilor din Parohia Șomoșcheș, Protopopiatul Ineu, Înaltprea­sfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit duminică, 8 decembrie, în această parohie aflată în zona de nord a județului Arad.

De la primele ore ale dimineții, chiriarhul arădean, însoțit de părintele Bogdan-Gheorghe Noghiu, consilier eparhial, și de arhidiaconul Claudiu-Ștefan Condurache, a fost întâmpinat în fața sfântului lăcaș de către un sobor de preoți în frunte cu părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, părintele Moise Nica, fost protopop al Ineului timp de 26 de ani și paroh al Parohiei Șomoșcheș între anii 1979 și 2020, părintele paroh Sebastian-Petru Buntean, părintele Dan- Marius Braiț de la Parohia Cermei, părintele Raul Bele de la Parohia Secaș și părintele Crașovan Dumitru de la Parohia Cladova din Protopopiatul Făget, Arhi­episcopia Timișoarei.

Ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor de restaurare a bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” din localitate, și Sfânta Liturghie.

Lucrările care s-au efectuat la biserică au fost numeroase. Dintre acestea menționăm: recondi­ționarea turlei prin reparații substanțiale la partea superioară a turnului bisericii; montarea și asamblarea unui acoperiș nou; realizarea căii de acces din pavele în jurul bisericii; confecționarea și montarea unui iconostas nou; schimbarea ferestrelor, a unor piese de mobilier - baldachin, tronuri arhierești noi etc.

În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul a rostit un cuvânt de învățătură cu titlul: „Pământ și cer” (Efeseni 6, Luca 13) în care a arătat că femeia gârbovă din Sfânta Evanghelie, odată vindecată de Mântuitorul, dă confirmarea că ziua sărbătorii nu oprește de la binefacere.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul coral „Trifon Lugojan”, condus de teologul Marinel Roz.

La final, chiriarhul l-a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Sebastian-Petru Buntean. De asemenea, a conferit Ordinul eparhial Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” părintelui Moise Nica, ne-a transmis arhid. Claudiu Condurache.